Requiem – part II

V

din autobuz

lumea / se vede mai mică

îmi beau fanta la geam

copiii fac cu mâna

oricărui trecător

pe scaunul din spate

două fete / mă întreabă

când ajungem la patinoar

le răspund că doar iarna

şi palmele lor

au miros de ceară încinsă

şi cobor în fugă

la prima staţie

 

 

VI

când îmi plesnesc tâmplele

sunt una

şi aceeaşi

cu măseaua mea

netratată

 

 

VII

mă îngrijorez

permanent în lipsa ta

azi dimineată

mi-au apărut nişte pete roşii & mici

în jurul ochilor şi de-asta

am alergat

restul zilei prin cabinete

acolo

m-am prabuşit pe loc

ca un narcoman

la picioarele asistentelor

vă simţiţi bine

nimic nu se leagă

în ultimele zile

am simţit prima dată că îmbătrânesc

şi pamantul fuge încet de sub picioare

şi nu mai cred în lucruri întâmplătoare

în mintea mea

o mie de piese de puzzle

pe care nimeni nu le mai poate lipi

 

 

VIII

o secundă şi corpul meu

ochii se închid

fiecare întâmplare trecută

se dezintegrează

se zbate

şi oboseala acoperă aerul

 

stau desprins şi inert

sunt numai vorbe

totul / baltă