How can we defeat liberty?

Libertatea este probabil cel mai discutat subiect in cadrul societatii contemporane, problema de baza a statului modern, al democratiei liberale pe care sfarsitul secolului al XVIII-lea avea sa o aduca in prim plan in societatile occidentale. Plecand de la conceptul de libertate ( J.St.Mill – On Liberty, 1859) si de la separatia lui Eric Fromm si Isaiah Berlin, intre liberatea negativa si cea pozitiva, putem analiza corespunzator “situatia libertatii” pe care status quo-ul actual ne-o aduce in fata.

O serie larga de probleme concrete, unele dintre acestea vizand legalitatea unor acte, iar altele reactia societatii fata de diverse optiuni personale/comportamente pot fi analizate prin prisma conceptului de libertate negativa. (Asa cum sublinia si G.Sartori, pluralismul/multiculturalismul constituie, de asemenea, un topic interesant de dezbatere.)

Libertatea negativa a individului este (dupa cum toate consitutiile importante ale lumii afirma, de altfel) absoluta; ea tine de dreptul natural al fiintei umane asupra propriei persoane (corp/minte). In ceea ce priveste interactiunea cu toti ceilalti indivizi, libertatea “de miscare” a unuia dintre acestia trebuie sa aiba in vedere sfera personala a tuturor celorlalti, aceasta fiind inviolabila, subiect al optiunii personale a fiecaruia dintre ei (vezi, J.St.Mill, op.cit.). Este de pedepsit orice dauna cauzata de catre un individ altui individ, niciodata insa o dauna cauzata in mod constient de catre un individ sieși. Toate acestea fiindca individul are dreptul inviolabil si nelimitat de a dispune de propria persoana, iar implicatiile acestei afirmatii pot fi deduse cu usurinta.

Care ar fi, deci, raspunsurile derivate direct din aplicarea logica a conceptului de libertate negativa (din fericire garantat de constitutiile democratice, din nefericire aplicat cu greutate si, de multe ori, eronat in planul codurilor legale) pentru o serie de subiecte controversate?

1. Este consumul de droguri incriminabil?

Raspuns: Nu. Consumul de droguri nu este, la nivelul strict al analizei logice, cu nimic diferit de orice alt tip de consum (alimentar, de ex.), fiindca acesta implica o actiune voluntara a unui individ, vizand propria sa persoana (propriul sau corp). In acest caz putem face uz, de asemenea, de dreptul unei fiinte umane de a beneficia de produsele naturale, argument aplicabil pentru toate tipurile de droguri intalnite sub forma de plante (de ex., cannabisul). Argumentul “fuzzy” (termen consacrat de catre logicianul G.Zadeh) al influentei negative a drogurilor asupra psihicului uman care, intr-un final, poate conduce la daune fata de ceilalti indivizi nu se sustine, pur si simplu, pentru ca se afla intr-o cascada de ambiguitate, inserand un construct ipotetic prea lung pentru a avea putere/valoare. Nu in ultimul rand, argumentul conform caruia un consumator poate influenta un posibil viitor consumator prin simpla sa existenta asumata de consumator de droguri nu se sustine, de asemenea, fiindca decizia se afla in mainile fiecarui individ in parte, el fiind singurul detinator al “adevarului” cu privire la nevoile si dorintele sale personale. As adauga aici ca acest argument nu face decat sa postuleze neputinta statului de a educa cetatenii conform standardelor sale subiective pe care le doreste adoptate si, deci, alege prohibitia ca unica modalitate de a castiga o lupta inexistenta si absurda. Faptul ca la un moment dat, istoric vorbind, o majoritate ajunge sa adopte un cod moral pe care il vrea drept lege, nu da dreptul acelei majoritati sa suprime libertatea negativa a unei minoritati, fie ea, ipotetic vorbind, compusa dintr-un singur individ.

(to be continued)

Portland (fragment)

Eram un mizantrop antrenat pentru ca incepusem prin a ma uri pe mine insumi. A fost un proces bine fundamentat. Ura se naste, in definitiv, din neconcordanta dintre asteptarile/sperantele mele si ceea ce se intampla. Acelasi lucru s-a intamplat sa traiesc o buna bucata de timp. Nu cred ca uram oamenii, insa, pentru ca faceau sau nu faceau ceva. Ii uram in sine si asta dadea un oareacare sens tuturor actiunilor mele. Imi amintesc ca ma ascundeam intotdeauna cand venea vorba de evenimente la care participau multi indivizi, chiar cand venea vorba de partyuri si alte prostii la care trebuia sa zambesti frumos si toti sa se simta bine, la fel de bine ca tine. Trebuia sa fii egalul tuturor si toti sa iti fie prieteni de-o viata. N-am suportat asta. Era prea mult pt Dave Molloy, un mic geniu al cartierului Brooklyn, NY sa ii inteleaga pe ceilalti si, cumva, sa ii accepte pentru ceea ce erau. Trebuie sa recunosc ca la inceput

Such a perfect day to shot yourself

Dimineaţa începe scurt ca o împuşcătură în ceafă. Scârţâitul şi vocea spartă din mintea mea îmi umplu urechile.

Aproape că mă rostogolesc pe podea şi, într-un final, la 08:31 sunt în picioare. Aerul cald mă duce cu gândul în Jamaica. (Mai devreme o prietenă îmi spunea de cineva care abia s-a întors din Caraibe. Fuck all the lucky people, then.) O căsuţă pe plajă, soare mult şi valurile grăsuţe de dimineaţă vs mansarda cu pereţii ei reci şi o groază de examene gata să dea buzna în existenţa mea seacă şi să-şi ceară drepturile. That’s just great.

În câteva minute ajung la Unirii. Din brad au mai rămas

Bradul decapitat – execuţie în piaţa publică

Întotdeauna am ştiut că dimineţile nu trebuie să facă parte din viaţa mea. Oricât aş încerca, de fiecare dată când încerc să mă trezesc, o putere mai mare decât mine mă ţine legat de pat, prins cu nişte curele invizibile de saltea ca un condamnat la moarte. Iadul începe când zgomotul alarmei îmi umple dintr-odată urechile>> “este ora 7 şi douăzeci minute. este timpul să vă treziţi”. Oh, shut the fuck up. Mă ridic şi apăs (prin somn fireşte..) pe câteva butoane pentru încă vreo câteva minute de somn. Yey. Bineînţeles că mă trezesc într-un final, mai obosit decât mai înainte..chiar mai obosit decât mă culcasem.

Uneori încep să cred că somnul mă transformă într-o legumă, dar îmi place . Cu toate astea, e singura perioadă de linişte din zi. Noaptea.

La 8 ajung la Unirii. Îmi strâng fularul pe gât. Oamenii circulă în neştire ca nişte bile de snooker sau pur şi simplu ca o mulţime de electroni. Dezorientaţi, mai mereu singuri şi totul pare să fie aiurea. Şi chiar aşa e. Mă strecor pe lângă arteziene şi încerc să-mi fac drum în diagonală. Între patinoar şi brad, mai exact. Câteva gărduleţe îmi blochează trecerea. Multă zăpadă şi mai ales noroi peste tot, pe hainele tuturor & ale mele. Mă opresc pentru o secundă. Ridic privirea >> BRADUL NU MAI ERA ! .

Ordinary thoughts

Au trecut aproape 2 zile din anul ăsta şi, curios, nu mi-e deloc antipatic. Undeva, o stare ciudată de linişte a umplut Bucureştiul şi, chiar dacă sunt aproape sigur că nu va fi aşa, mă aştept la lucruri bune şi chestii interesante pentru 2008.

“Vine o vreme când mă dau cu capu’n nori de sol / Toate-s vechi şi nouă, zece “.

Vă urez un an cât mai frumos sau, măcar, acceptabil/respirabil. Să supravieţuiţi (cu) bine.

3,2,1 – no firework for the new year, please

drowning in my own happiness

waiting for the things that never come

whispering flabby words

the perfect stranger plays with his razor

and

my blood just can’t stop jumping into the walls

making me look dirty

Nightmare – camera cu perdele murdare

Urasc dupa-amiezile uscate si reci de toamna, bucati de zi in care plictiseala iti umbla prin maruntaie, iti umple plamanii de acel “leave me alone..” pe care fetele tuturor si a ta, cel mai mult, o scot la iveala. Corpurile oamenilor mergand teleghidate ca niste papusi isterice si graba care ne transforma pe toti in simple maimute ale oboselii si spleenului. Posterele de la metrou, drumul blocat pana acasa, o mana invizibila te tine blocat in lumea de afara si prea putine semne te lasa sa crezi ca vreuna din momentele astea vor disparea. Sau ca vreo toamna o sa aduca in buzunarele ei carpite cateva pungute cu zambete si o sa le imparta trecatorilor ca un bonus pentru rabdare sau pur si simplu. Viata mea de pe strada e si viata ta. Pentru ca aerul trece din gura in gura ca un vant imbibat cu halucinogene. Pentru ca statia de metrou e un club de narcomani, iar strada se face tot mai ingusta si ne impingem unul pe altul in zidurile caselor. Pana cand una din ele e cea la care trebuie sa ajungi, dar asta se intampla intotdeauna prea tarziu. Atat de tarziu cat sa injuri o secunda bizara in care semaforul se face rosu sau orice altceva. In fine.

Mi se intampla sa fiu unul din personajele no-name care traiesc asa ceva, daca asta e cuvantul potrivit, habar n-am. Toamna e de fiecare data o javra, asistenta medicala care imi tortureaza existenta si de-asta camera mea are perdelele trase permanent, cat sa evit contactul direct cu cerul gri-color si cu zambetul baltilor de pretutindeni.

(to be continued..)