Politica în România – Relu Fenechiu & publicitatea electorală

Mi-aş dori să am mai mult timp să comentez episodul de mai jos, dar finalul sesiunii mă obligă să las la latitudinea voastră interpretările. Pe scurt, părerea mea e că discuţia dintre cei doi scoate la iveală, într-un mod grotesc, nivelul la care se situează politica românească şi, în speţă, campaniile electorale. Protagonisti: Relu Fenechiu, deputat PNL de Iaşi / Florin Asimionesei, patron Ziua de Iaşi. Click mai jos:

http://www.relufenechiu.fene.ro/

Koop – Koop Islands Blues

Una din piesele duo-ului sudedez de electrojazz.

<<Hello my love
It’s getting cold on this island
I’m sad alone
I’m so sad on my own
The truth is
We were much too young
Now I’m looking for you
Or anyone like you>>

Such a perfect day to shot yourself

Dimineaţa începe scurt ca o împuşcătură în ceafă. Scârţâitul şi vocea spartă din mintea mea îmi umplu urechile.

Aproape că mă rostogolesc pe podea şi, într-un final, la 08:31 sunt în picioare. Aerul cald mă duce cu gândul în Jamaica. (Mai devreme o prietenă îmi spunea de cineva care abia s-a întors din Caraibe. Fuck all the lucky people, then.) O căsuţă pe plajă, soare mult şi valurile grăsuţe de dimineaţă vs mansarda cu pereţii ei reci şi o groază de examene gata să dea buzna în existenţa mea seacă şi să-şi ceară drepturile. That’s just great.

În câteva minute ajung la Unirii. Din brad au mai rămas

Dragoste

am atâtea regrete

şi nimic

nu poate să schimbe toate astea

nu mă uit în oglindă

nu respir pentru că asta

e un semn că sunt în viaţă

deşi mă scurg şi mă răsucesc înăuntru

ca o cârtiţă speriata

 

ma închid & mă

Bukowski – Roll the Dice

Bono (U2) recită un poem de Charles Bukowski.

if you’re going to try, go all the
way.
otherwise, don’t even start.

if you’re going to try, go all the
way. this could mean losing girlfriends,
wives, relatives, jobs and
maybe your mind.

go all the way.
it could mean not eating for 3 or
4 days.
it could mean freezing on a

13 secunde – start counting

1. mă trezesc

in singurătatea vizibilă

a camerei mele

doi paşi

faţa mea grea

şi uscată / se alungeşte

până la baie

parchetul pârâie scurt

 

gabi

nu e aici / să vadă

 

monotonia

cu care deschid

uşile

gesturile fireşti

şi mecanice

cu care aprind lumina

in cameră

 

 

praful

se imprăştie / pe obrajii mei

dârele

unui automobil in viteză

 

 

2. in fiecare cameră

patru pereţi + o uşă

un hol

cu lavabil nemţesc

geamuri curate

 

citesc ziarul

cu un cuţit in

stomac

 

lumina

se strecoară / filtrează

greoi

prin jaluzele

 

şi pentru că gabi

nu e aici / mă sufoc

singur

in aerul stătut de wc

 

 

 

3. sunt atât de ####

şi numai

băile reci

mă scot din stările astea

Bradul decapitat – execuţie în piaţa publică

Întotdeauna am ştiut că dimineţile nu trebuie să facă parte din viaţa mea. Oricât aş încerca, de fiecare dată când încerc să mă trezesc, o putere mai mare decât mine mă ţine legat de pat, prins cu nişte curele invizibile de saltea ca un condamnat la moarte. Iadul începe când zgomotul alarmei îmi umple dintr-odată urechile>> “este ora 7 şi douăzeci minute. este timpul să vă treziţi”. Oh, shut the fuck up. Mă ridic şi apăs (prin somn fireşte..) pe câteva butoane pentru încă vreo câteva minute de somn. Yey. Bineînţeles că mă trezesc într-un final, mai obosit decât mai înainte..chiar mai obosit decât mă culcasem.

Uneori încep să cred că somnul mă transformă într-o legumă, dar îmi place . Cu toate astea, e singura perioadă de linişte din zi. Noaptea.

La 8 ajung la Unirii. Îmi strâng fularul pe gât. Oamenii circulă în neştire ca nişte bile de snooker sau pur şi simplu ca o mulţime de electroni. Dezorientaţi, mai mereu singuri şi totul pare să fie aiurea. Şi chiar aşa e. Mă strecor pe lângă arteziene şi încerc să-mi fac drum în diagonală. Între patinoar şi brad, mai exact. Câteva gărduleţe îmi blochează trecerea. Multă zăpadă şi mai ales noroi peste tot, pe hainele tuturor & ale mele. Mă opresc pentru o secundă. Ridic privirea >> BRADUL NU MAI ERA ! .

My knife, your throat (from SKSK)

And the picture frames are facing down

I’m running from the truth

Distorted images of you

And you’ll insist that you were right

When the facts show you were wrong

Requiem – part II

V

din autobuz

lumea / se vede mai mică

îmi beau fanta la geam

copiii fac cu mâna

oricărui trecător

pe scaunul din spate

două fete / mă întreabă

Virgil Donati – polyrythmic and double bass phenomenon

Virgil Donati was born in Melbourne Australia, and got his first drumset at age 3.

He started playing right away with his fathers showband, and kept on doing these shows until he was around 6 years old. He began taking lessons at age 7 with Brian Czempinski and later Graham Morgan,- now a legend in the Australian drumming community.

Joining his first rock band at age 15 was surely the right choice for the young drummer. The band was called `Cloud Nine`, later to become `Taste`.

Donati left school when he was 16, focusing mainly on the drums, but also piano, and practicing hard every day!